ACCIDENT soldat cu mort și cinci răniți, între care trei copii, în județul Gorj

ACCIDENT soldat cu mort și cinci răniți, între care trei copii, în județul Gorj
Publicat: 07/09/2012, 10:50
Actualizat: 03/02/2019, 20:31

O persoană a murit și cinci au fost rănite, între care trei copii cu vârste cuprinse între doi și șase ani, într-un accident petrecut, vineri dimineață, în Gorj, după ce șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului înt-o curbă extrem de periculoasă, iar autoturismul s-a izbit de un cap de pod.

Accidentul s-a petrecut în localitatea gorjeană Peșteana, pe drumul european 79, care face legătura între Craiova și Târgu Jiu, într-o curbă extrem de periculoasă, semnalizată corespunzător, persoana decedată fiind mama conducătorului auto care a provocat accidentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, subcomisar Daniel Tică, bărbatul de 27 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un cap de pod aflat chiar în curba respectivă, în urma impactului bucăți de ciment din pod fiind proiectate într-un gard de beton, care a fost, de asemenea, distrus parțial.

Autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, a rămas „înfipt” în capul de pod, localnicii treziți la ora 2.00 de impactul deosebit de puternic fiind nevoiți să spargă geamurile autoturismului pentru a-i scoate pe răniți afară. Doi dintre copii fuseseră proiectați deja prin geam și se aflau pe jos în momentul în care au venit cinci ambulanțe pentru a prelua răniții.

Dr. Claudia Popescu, de la Ambulanța Gorj, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că pentru mama șoferului medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

„Pacienta respectivă era în stop cardio-respirator încă din momentul în care echipajul a ajuns la fața locului. I-am făcut manevre de resuscitare, dar fără rezultat. Dumneaei avea traumatisme severe în zona capului și la gât pentru că, probabil, nu purtase centura de siguranță, întrucât pe corp nu exista amprenta care trebuia să rămână după impact într-o astfel de situație”, a precizat dr. Popescu.

Cei cinci răniți au fost transportați, mai întâi, la spitalul din Rovinari, pentru a fi stabilizați, iar apoi au fost aduși la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, băiețelul de patru ani și mama acestuia fiind ulterior transferați la Unitatea de Primiri Urgențe din Craiova.

Bărbatul aflat la volan le-a spus polițiștilor care l-au testat cu fiola la spital că s-a urcat la volan după ce consumase „două pahare de vin”, rezultatul alcooltestului indicând o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool în sânge. Acesta a explicat producerea accidentului prin faptul că i-ar fi apărut brusc ceva în față, după care nu mai știe ce s-a întâmplat.

Conducătorul auto va fi anchetat pentru ucidere din culpă și pentru că a condus pe un drum public sub influența băuturilor alcoolice, el rămânând în continuare internat la spitalul din Târgu Jiu în continuare, alături de cele două fetițe ale sale de doi și șase ani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu